Hormonata pana in varful degetelor din motive de sarcina, decidem sa mergem la un film din genul drama. “Collateral Beauty”, mai precis. In mod normal, nu sunt genul plangacios la filme. Tin minte si acum cand mama s-a suparat pe mine pentru ca nu am varsat o lacrima la “Love Story”. Eram in clasa a noua cand l-am vazut prima oara, mi-a placut, m-a impresionat, dar nu am plans. Cred ca eram prea mica si nu intelegeam cu adevarat tot ce se intampla in film. Nu vreau sa ma gandesc cum as face daca l-as vedea acum. Revenind in zilele noastre, trec peste faptul ca filmul e drama, ma bucur de moment – respecitv ca pot merge la film -, de faptul ca are o distributie de dat pe spate, ma asez comod in scaun si…
Bai, am plans la film de am iesit din sala, ca mi-era sa nu deranjez oamenii din zona. Desi, cinstit, cam toata lumea isi tragea nasul. Eu, mai abitir, de la hormoni, cum ziceam. Trei sferturi din film am plans. Sigur, si subiectul mi-a permis sa fac asta, nimic de zis. Oamenii au jucat bine, nu degeaba erau atatea nume sonore in distributie (Will Smith, Edward Northon cu vocea lui usor ragusita cu tot, Keira-cea-cu-gura-stramba, frumoasa Helen Miren si usor insipida dupa gustul meu Kate Winslet), subiectul insa a fost unul ravasitor. Cu atat mai mult cu cat este implicat si un copil. De fapt, drama unei familii care il pierde. Nu vreau sa va spun prea multe despre subiect, poate vreti sa il vedeti la un moment dat. Eu mi-am promis ca nu mai calc curand pe la filme din genul drama. Actiune, thriller, da, oricand o sa mai am timp de mers la cinema. Si de comedii mi-e putin teama, sa nu ma apuce vreun ras isteric, dar poate ca o sa incerc. Timp sa fie, cum ziceam!
Ce bine ca nu am fost singura :)) Iar eu nu sunt gravida…Cred ca a fost pur si simplu genial gandit. Clar de nevizionat de catre mame…
Stii cum se precizeaza la unele pelicule, ca nu e recomandata pana la o anumita varsta? Asa ar trebui si la Collateral, sa fie specificat: nerecomandat mamelor! 😉