Ea este Thea, fetita mea, despre care o sa auziti mai multe pe acest blog.

In cazul Theei, a doua liniuta de pe testul de sarcina a fost mult mai puternic conturata. Nu stiu de ce, insa am stiut ca de data asta o sa fie bine. Nu m-am panicat, nu m-am bucurat excesiv, am fost temperata in exprimarea emotiilor, asa cum nu sunt de obicei, la inceputul sarcinii. Da, as fi ipocrita sa spun ca nu am avut griji. Am avut o tona chiar. Ma ingrijoram daca misca prea mult, daca nu misca ore la rand, imi sunam doctorul pentru nimicuri, noroc ca omul e rabdator si m-a inteles. Si mi-a raspuns de fiecare data, dar mai ales m-a linistit cu un optimism incurabil. Spre sfrasitul sarcinii, nu am mai putut sa dorm. Ma scoteau din minti sfaturile de genul “dormi acum, cat mai poti”, cand eu deja nu mai puteam. Ma incurca burta imensa, o rinita de sarcina care nu ma lasa sa respir, poate si emotiile. Asa ca noaptea stateam si ma uitam pe geam, la luminitele din casele oamenilor – era in preajma Craciunului -, citeam despre experienta altor femei in legatura cu nasterea, imi faceam planuri si visam cu ochii deschisi. Ziua mai dormeam la 90 de grade. Nu am avut arsuri, asa ca mama era ingrijorata ca nu o sa aiba copilul par!!!!

Cand a venit ziua cea mare, cea in care urma sa o cunosc, eram atat de pregatita, ca aproape nu am avut emotii. Nici pentru operatie, desi sunt una dintre cele mai fricoase persoane pe care le cunosc :-), nici pentru ce urma, poate doar pentru momentul in care aveam sa o vad. Nu a plans mult, mi s-a parut mica si curioasa. Da, ciudat, din primele secunde ale vietii ei eu am retinut ca isi rotea ochii curioasi prin incapare. Poate era de la anestezie, dar asta e prima mea imagine cu si despre ea. Apoi, urmatoarea de care imi aduc aminte este cu tatal ei, pe care nu l-am vazut niciodata mai fericit ca atunci. Radea tot. Stiti, nu, cum e un om care rade tot. Cu ochii, cu gura, cu tot corpul. Omul era chiar fericit, o vazuse pe fii-sa ceva mai bine si mai limpede ca mine si imi spunea intruna ca e frumoasa.

A fost prima noastra zi cu ea. Cand scriu randurile astea, mai este fix o zi si face 2 ani. Toata lumea mi-a spus ca timpul trece si nici macar nu iti dai seama cand. Sigur ca am simtit asta pe propria piele. Ma uit la ea cat a crescut si imi aduc aminte ca atunci cand am adus-o acasa ma rugam sa treaca repede 6 luni. Dupa aia, imi imaginam ca o sa am copil mare. Haha, ce imaginatie!

Etichete: , ,

postari similare

by
Previous Post Next Post

Comments

  1. Răspunde

    Minunata Thea, abia astept sa ii citesc povestile :)!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

300 shares

DESPRE MINE

Buna! Eu sunt Irina, mama la 40 de ani.

Buna! Eu sunt Irina, mama la 40 de ani.

La 5 zile dupa ce am implinit 40 de ani, am nascut-o pe Thea. Ea a fost cea care mi-a implinit viata. Despre implinire si drumul complicat spre fericire, te invit sa citesti aici.
Buna! Eu sunt Irina, mama la 40 de ani.