Sarcini fara alergari. Nici macar dupa autobuz!

Pentru cei care au deschis mai tarziu televizorul, reiau informatia ca am la activ doua sarcini pierdute in faza extrem de timpurie. Asa ca atunci cand am ramas insarcinata cu Thea, doctorul meu – unul dintre cei mai permisivi si mai optimisti – mi-a interzis sa mai mai fac miscare. Am ramas initial cu gura cascata, stiam ca miscarea e binevenita in sarcini, dar omul isi lua in acest fel toate masurile de precautie. Iar antecedentele mele nu recomandau alergarea, nici macar sau mai ales in primul trimestru. M-a lasat sa inot, insa cum nu prea ma pasioneaza acest tip de miscare, am zis pas.

Cand am ramas gravida cu Thea ajunsesem sa fac miscare de trei ori pe saptamana minim. Ca era vorba despre antrenamente la sala, despre alergari in parc sau despre cycling (I loooooove cycling!), faceam miscare si imi placea la nebunie. Interzicerea a venit abrupt si fara drept de apel. Imi doream un copil aproape cu orice pret. Asa ca renuntarea la miscare a venit la pachet. Am respectat instructiunile doctorului, am intrerupt activitatea, m-am ingrasat 17 kilograme. Apoi, am nascut si, in primele trei luni, sportul meu extrem a fost dormitul. Oboseala acuta nu mai lasa loc nici macar gandului de sport. Kilogramale nu se prea duceau usor, unele nu s-au dus deloc, asa ca, una peste alta, am alergat prima oara cand Thea avea deja 4 luni jumatate. Si a fost groaznic. Pentru ca am luat-o de la zero. Stiu ca atunci cand am facut aceasta prima alergare, aveam inca 6 kilograme in plus de la sarcina. Si a fost foarte greu. Si frustrant, pentru ca stiam ca inainte alergam usor 6 kilometri, iar acum dupa numai unul am simtit ca lesin si dupa doi m-am si oprit. A fost inca o lectie pe care am invatat-o atunci. Eu ma asteptam ca, de indata ce imi pun din nou pantofii de alergare in picioare, lucrurile sa fie acolo unde le-am lasat. Ei bine, nu. Am luat totul de la inceput, cu 6 kilograme in plus carate dupa mine, cu pulsul in gat, cu usoare dureri de articulatii. Cu fustrari ca nu puteam mai mult atat de repede pe cat imi doream eu si cu dorinta de a o lasa uneori balta. Pana cand imi dadeam seama ca totul e sa te incalti si sa pleci sa alergi.

Nu am revenit la forma pe care o aveam inainte de a ramane insarcinata. Am fost deseori suficient de obosita ca sa nu mai ies sa alerg. Cu toate astea, placerea aceea de la finish a ramas la fel. Eu insa am invatat sa nu ma mai grabesc, am constientizat ca pas cu pas chiar asta inseamna, ca 500 de metri in plus azi fata de ieri sunt mult. Si ca e bine asa. Ca e timp, important e sa poti si sa vrei.

Si… am ramas din nou insarcinata. Total neasteptat si neplanificat. Exact atunci cand incepusem sa nu mai fiu chiar atat de obosita, sa am mai mult timp pentru mine. Ironie? Nu stiu, cert este ca m-am infuriat, m-am enervat, m-am frustrat din nou. Sarcina a doua a venit la pachet cu aceeasi interdictie de a alerga si de a face alt tip de miscare in afara de inot. Nici macar mers alert pe banda? Mai bine nu. Acelasi medic optimist.

O voi lua din nou de la capat. Stiu sigur. Atata vreme cat voi fi sanatoasa, cat ma voi putea ridica din pat si tine pe doua picioare, da, o voi lua de la inceput dupa ce nasc. Pana atunci, sarcina are prioritate.

Etichete: , , , ,

postari similare

by
Previous Post Next Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

45 shares

DESPRE MINE

Buna! Eu sunt Irina, mama la 40 de ani.

Buna! Eu sunt Irina, mama la 40 de ani.

La 5 zile dupa ce am implinit 40 de ani, am nascut-o pe Thea. Ea a fost cea care mi-a implinit viata. Despre implinire si drumul complicat spre fericire, te invit sa citesti aici.
Buna! Eu sunt Irina, mama la 40 de ani.