Cand lucrurile se intampla normal, uimirea e maxima!

Pana in acest moment, patru teste de sarcina au fost teribil de importante pentru mine. La primele, nu am reusit sa duc sarcina la bun final, al treilea il am pus bine intr-un sertar si mi-a vestit mult-asteptata sarcina cu Thea, iar pe cel de-al patrulea il mai port inca in geanta, il mai scot din cand in cand, ma uit la el si imi aduc si acum aminte cu cata uimire am descoperit cele doua liniute pe el pe 10 octombrie anul trecut.

Chiar daca mai am doua luni si jumatate si nasc, imi aduc extrem de bine aminte ca am ramas efectiv cu gura cascata atunci cand am descoperit doua liniute pe ultimul test de sarcina pe care l-am facut, cel care mi-a si dat vestea actualei sarcini. Aaaa, si eu acum ce ma fac?  era intrebarea tampa si obsesiva care se invartea in capul meu, setat deja pe ideea ca eu nu mai am cum sa raman insarcinata. Dar, iata ca viata iti pregateste surprize si, ca orice surpriza, ea vine, evident, atunci cand te astepti cel mai putin. La 41 de ani, dupa ce ai luptat timp de 6 ani sa faci un copil, si nu a fost cea mai simpla batalie pe care ai avut-o de dus, iti spui ca socotelile tale in aceasta privinta s-au cam incheiat. Am multumit de nenumarate ori pentru darul pe care l-am primit si pe care cu doi ani in urma l-am adus pe lume.

De ce sa mint, erau momente in care ma gandeam ca ar fi frumos ca ea sa aiba un frate sau o sora, dar mi se parea ca intind coarda prea mult, ca sunt ca ala din poveste caruia i se da un deget si apoi vrea toata mana. Drept urmare, nu am indraznit niciodata sa cer, nu am avut curajul niciodata sa ma gandesc cu adevarat cum ar fi, nu am putut decat sa imi imaginez si sa sper ca Thea va fi multumita si asa. Eu sunt singura la parinti si stiu ca au fost momente in care mi-ar fi placut sa impart bune si mai putin bune cu un frate sau o sora. Dar nici nu am facut vreodata o drama din faptul ca nu am asa ceva si speram ca si in cazul Theei sa fie la fel.

Asa cum va puteti da seama, sarcina a fost complet neplanificata. Ba, chiar s-a suprapus peste niste planuri pe care mi le faceam taman pentru perioada in care am descoperit cele doua liniute pe test. Primul trimestru a fost groaznic. Exact ca si in cazul sarcinii cu Thea, am avut recomandare de doza de progesteron cat pentru un cal. Si am avut asa: stare de somnolenta de eram capabila sa dorm si in picioare, iritabilitate cat pentru 4 scari de bloc cu 10 etaje la un loc (saracul Th!), senzatie de lesin de foame, combinata cu o senzatie de greata urmata din nou de senzatie de foame – de regula mancam, asa ca am luat 4 kilograme inca din primele trei luni. Astea, plus cele 3 de care nu reusisem sa scap dupa prima sarcina, plus cele 5 pe care mi le doream mai putin inca inainte de a ramane insarcinata cu Thea… va las pe voi sa faceti socoteala, ca mie mi se face rau instantaneu. Am fost nervoasa si chiar usor deprimata si pentru ca vedeam cum, din nou, mi se transforma corpul. Deci, intr-un cuvant, un prim trimestru extrem de ocupat. Aaaaaaa, adaugam intarcarea Theei, care nu a exclus decat dupa o vreme trezirea micutei de 5 ori pe noapte, si avem tabloul complet. Si, ca sa nu uit, trebuie adaugate anxietatile mele apropo de sarcina in primul trimestru, avand in vedere ca in aceasta perioada mai pierdusem doua, dar si testele genetice pe care le-am facut din pricina varstei inaintate. Nu ele in sine au fost deranjante, ci asteptarea rezultatului mi-a dat fiori zilnici pe sira spinarii si mi-a scos peri albi (nu, nu mai aveam nevoie).

Posibil sa fie de la cap, sigur a fost si de la micsorarea dozei de progesteron, cert este ca al doilea trimestru a inceput ceva mai linistit. Mi s-a luat o particica din ceata de pe creier cauzata de progesteron si am ramas numai cu cea cauzata de piticii pe care ii am adapostiti pe-acolo si care nu au vrut nicicum sa plece. Cea mai mare problema ramane cea a kilogramelor care s-au asezat pe mine de ma fac sa am statut de femeie grasa. Si, evident, sa imi fie extrem de greu sa il accept. Sunt un caz care produce burti mari, indiferent de sexul bebelusului. Asa ca, desi mi-am zis ca fiind sarcina cu baiat, nu o sa imi creasca burta atat de mare, vad pe zi ce trece cum creste si sunt sigura ca o va intrece pe cea care i-a fost Theei casa pentru 9 luni. Si care era o chestie atat de imensa, ca acum, uitandu-ma la poze de atunci, nu stiu cum faceam de mai stateam in picioare.

La 2 luni jumatate distanta de nastere, stiu ca va urma o perioada destul de dificila din punct de vedere fizic si sper din suflet sa fie doar atat. Cumva, la o a doua sarcina, nu e totul chiar necunoscut, ai deja niste situatii prin care ai mai trecut. Si asta ajuta. Pe mine necunoscutul ma bulverseaza extrem.

Am avut o sarcina care a aparut absolut normal si, culmea, taman asta este ceea ce m-a bulversat atat de tare. Adica, se poate si asa? Chiar si la varsta asta? Iaca, da.

Etichete: , , , ,

postari similare

by
Previous Post Next Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

23 shares

DESPRE MINE

Buna! Eu sunt Irina, mama la 40 de ani.

Buna! Eu sunt Irina, mama la 40 de ani.

La 5 zile dupa ce am implinit 40 de ani, am nascut-o pe Thea. Ea a fost cea care mi-a implinit viata. Despre implinire si drumul complicat spre fericire, te invit sa citesti aici.
Buna! Eu sunt Irina, mama la 40 de ani.