Alergator sau voluntar? Aceasta este intrebarea…

Una din provocarile scurtei mele experiente de alergator a fost sa fac acest lucru in padure. Asadar, pe un alt fel de teren decat pe asfalt. Si spun ca a fost o provocare pentru ca o suprafata accidentata presupune un alt fel de a alerga, o mai mare atentie, un efort in plus. Dar, in acelasi timp, este incomparabila cu orice alergare din cel mai frumos parc. Asta insa aveam sa o constat ulterior.

Cand am fost prima oara sa alerg in Padurea Baneasa, furata de peisaj, m-am impiedicat de prima radacina de copac iesita in cale si, evident, am cazut. Mi-am facut genunchiul cat un butuc, asa ca o vreme destul de indelungata am stat departe de terenuri accidentate. Abia peste cateva luni, cand am inceput sa constientizez mai bine alergarea in functie de suprafata terenului, am descoperit cu adevarat alergarea in padure. Peisajul e minunat, nu ai cum sa te plictisesti in timpul unei astfel de alergari, am vazut caprioare, am fost atenta la radacini si la crengi si astfel am ajuns sa alerg 6 kilometri in padure, care pur si simplu nu stiu cand au trecut. Este atat de divers si de antrenant, incat nu iti dai seama cand si unde se duce distanta pana la finish. Si, daca vrei sa te opresti, o poti face fara probleme, te plimbi in padure pana iti recuperezi suflul si o poti lua apoi de la capat. A, si mai e ceva: parca nu m-au mai durut genunchii ca in parc.

Experientele avute m-au incurajat sa ma inscriu chiar la un concurs de alergare in padure, la Baneasa Trail Run, respectiv. Este cursa pe care o organizeaza Th si mi se parea interesant sa traiesc aceasta experienta atat din punct de vedere al alergatorului amator, cat si din cel al apropiatului de organizator, al omului care vede cat se munceste pentru organizarea unei astfel de curse. In primavara anului trecut am facut asta pentru prima oara. 10 kilometri mi se pareau o cursa lunga in padure, nu mai parcursesem niciodata in traseu atat de lung pe teren accidentat, dar intotdeauna in competitie adrenalina te impinge cu fiecare pas spre finish, mai degraba decat o poti face la un simplu antrenament. Asa ca m-am incumetat. Si nu am regretat nici o clipa, a fost una dintre cele mai frumoase experiente de alergare pe care le-am avut pana acum.

Am alergat in ritmul meu, uimita de cat de multe are de oferit ochiului padurea primavara – nu cred ca am avut vreodata un prilej mai bun sa “observ” padurea. Am reusit sa alerg fara oprire cei 10 kilometri, o distanta pe care o parcurgeam greu si pe asfalt. Cum ziceam, adrenalina concursului, frumusetea padurii si suprafata de alergare, toate ajuta. Cand am incheiat cursa, singurul meu gand a fost ca sigur o sa ma inscriu si la editia din toamna. Abia asteptam sa vad cum arata padurea si in alt sezon.

Din pacate, in toamna nu am mai avut ocazia sa alerg. Din pricina ca au lipsit cativa oameni din echipa de baza, a fost nevoie de mai multi voluntari, asa ca am privit evenimentul de partea cealalta a baricadei. Adica, omul care are o treaba de facut pentru ca toti cei care alearga sa se simta cat mai bine primiti, bine informati si bine aplaudati la finalul cursei. Cu alte cuvinte, o experienta asa cum avusesem eu in primavara. La inceput, am fost imbufnata pentru ca mi-as fi dorit mult sa alerg. Apoi, m-am resetat si am realizat ca uneori e bine sa vezi oamenii si din alta perspectiva. Am constatat ca faptul ca mai alergasem in padure era un atu intr-ale voluntariatului la o cursa de alergare. Ca e nevoie sa fii pregatit sa fii voluntar – oamenii vin, te intreaba, iar tu trebuie sa stii sa le raspunzi. Oameni termina cursa infometati, iar tu trebuie sa poti sa ii servesti, sa le raspunzi nevoilor, pentru ca la final, scopul tau e sa fii o mica particica pentru care cei care alearga pot sa spuna multumesc.

Nu stiu daca atunci cand am terminat alergarea eram mai obosita decat atunci cand am terminat voluntariatul. Cert este ca ambele situatii te imbogatesc: prima, cea de alergator, pentru ca poti face ceva frumos pentru tine. Cea de voluntar, pentru ca poti face ceva util pentru altii.

Etichete: , , , , , ,

postari similare

by
Previous Post Next Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0 Distribuiri

DESPRE MINE

Buna! Eu sunt Irina, mama la 40 de ani.

Buna! Eu sunt Irina, mama la 40 de ani.

La 5 zile dupa ce am implinit 40 de ani, am nascut-o pe Thea. Ea a fost cea care mi-a implinit viata. Despre implinire si drumul complicat spre fericire, te invit sa citesti aici.
Buna! Eu sunt Irina, mama la 40 de ani.