Nasterea la maternitate de stat

Cand am ramas insarcinata cu Thea, de un lucru am fost aproape sigura: ca voi naste la privat. Nu concepeam nastere la stat, mi se pare un fel de bau-bau cu cel putin 7 capete si asta in conditiile in care la momentul acela nu izbucnise inca nici un scandal cu infectiile din spitale. Stiam insa cum esti tratat, auzisem suficiente povesti horror ca sa nu vreau sa am de-a face, atat cat e posibil, cu nici un spital de stat.

Medicul meu nastea pe acea vreme si la CFR2 si la una dintre consultatii m-am dus, ca era musai. Mi-a zis, printre altele, ca ar vrea sa vad maternitatea, doar ca sa imi fac o impresie. De ce sa imi fac o impresie, ma gandeam eu, convinsa ca nici o impresie din lume nu ma va convinge sa stau acolo 3-4 zile. Dar am zis sa ii fac omului hatarul, ca doar si el ma ascultase pe mine de atatea ori cand ma lamentasem din motive de gravidenie. Ma costa doar un pic de timp, nimic mai mult. In urma acelei vizite, am decis sa nasc la CFR2 si nu am regretat nici o secunda ca am luat aceasta decizie. Cum de s-a intamplat asta?

Am urcat la etajul doi, acolo unde era maternitatea, am primit halate si papuci de unica folosinta, am trecut de doua usi care se deschideau cu cartela si… primul lucru care m-a surprins a fost curatenia absolut impecabila. Inauntru, liniste si o senzatie de calm. Am mers sa vad rezerva, intrucat posibilitatea de cazare era intr-o rezerva sau un salon. Saloanele aveau doar doua paturi (ati mai pomenit asa ceva?), dar pe mine ma atragea ideea de rezerva: micuta, dar dotata cu tot ce iti trebuie (pat, canapea, dulap, grup sanitar propriu), se putea inchiria pe perioada sederii cu numai 200 de lei pe noapte. Si, argumentul decisiv in ce ma priveste pentru rezerva a fost ca, fara nici un cost suplimentar, puteai avea cu tine insotitor pe tot parcursul sederii. E adevarat, nu primeai de mancare decat tu, ca pacienta, dar asta nu a fost un bai prea mare, cu atat mai mult cu cat mancarea de spital ramane mancare de spital. Am remarcat inca o data si in rezerva aceeasi curatenie exemplara. Si cand spun asta, va rog sa ma credeti ca sunt maniaca. Sectia de neonatologie se afla in acelasi saptiu, la 3 pasi distanta, nu erai obligata sa urci etaje intregi ca sa iti vezi copilul, asa cum am auzit ca se intampla prin alte parti. Toata lumea cu care am vorbit mi-a lasat o impresie prietenoasa. In cazul meu, decisive au fost curatenia, pretul absolut decent si faptul ca Th a putut sa stea cu mine cata vreme am fost internata.

In ziua in care mi-am facut fisa de internare, am avut, ce-i drept, o mica strangere de inima, caci aceasta fisa se facea in alta parte. Iar maternitatea parea un cocon, din care, o data ce ieseai te loveai de neajunsurile unui spital de stat: atitudinea angajatilor, asteptarea nejustificata si nu in cele mai prietenoase conditii, dezorganizarea crasa. Dar am putut sa trec repede peste toate, pentru ca stiam ca, o data ce se inchid cele doua usi in urma ta, intri in acea oaza de liniste care se numea Maternitatea CF2. Inainte de operatie am fost monitorizata, mi s-au facut analizele de baza, am avut o discutie cu anestezista – o doamna tanara si aranjata excesiv, care parea ca le stie pe toate, dar, dupa cum aveam sa aflu pe propria piele, facea niste anestezii brici – si am asteptat cuminte sa vina doctorul. Stiu ca as fi dat orice pentru o cana cu apa inainte sa intru in operatie, dar nu aveam voie sa beau, pentru ca ma astepta o anestezie. Cand am fost preluata de o asistenta pentru a merge catre sala de nasteri, am fost putin mustruluita ca nu o asteptasem deja dezbracata. Dar cred ca eram prea hormonata sau euforico-speriata ca sa o bag in seama, asa ca am trecut peste moment fara prea mari probleme.

Sala de operatie mi s-a parut extrem de rece si tin minte si acum cat de inconfortabila mi s-a parut pozitia in care am fost nevoita sa stau pentru anestezie: ghemuita, aplecata mult in fata, in conditiile in care gazduiam la acea vreme un burtoi impresionant. Asistenta care m-a ajutat sa imi pastrez numita pozitie a fost si cea care m-a tinut de mana pe tot parcursul operatiei, cred ca a vazut repede ca eram usor cam nevricoasa. Momentul de panica adevarat a fost jucat de propriul creier, care, dupa ce anestezia si-a facut efectul, imi spunea sa imi misc picioarele. Mda, faina faza, doar ca, evident, nu aveam cum sa fac asa ceva. Am avut insa cum sa fac un ditamai atacul de panica din acest motiv, drept pentru care nici nu am vauzt bine copilul cand mi l-au scos. Nu mi-au dat-o pe Thea, nici eu nu am cerut-o atunci imediat, eram mult prea preocupata sa respir: aveam senzatia ca trag aer in piept si el nu intra. La asta mai adaugam si un tremurat care s-a oprit la vreo 20 de minute dupa ce m-au dus in salon si avem tabloul complet. De altfel, acestea au fost si singurele momente mai neplacute ale nasterii.

Mi s-a parut super fain ca, daca totul e ok cu mama, o duc direct in salon sau rezerva, unde poate sta cu persoane cunoscute, ceea ce e un plus pentru refacerea rapida. Ne-au adus-o repede pe Thea si am tinut-o la noi cat am vrut. Ne-au spus tot ce i-au facut copilului, ne-au cerut acordul pentru tot, nu ne-au fortat cu nimic, ne-au prezentat care sunt testele optionale care se pot face in maternitate si ce mai avem noi de facut dupa ce iesim din spital. Neonatoloaga din maternitate este si la ora actuala pediatra Theei, a fost dragoste si incredere la prima vedere.

Mi-au facut calmante de fiecare data cand am cerut, m-au incurajat sa alaptez, m-au ajutat a doua zi sa ma ridic din pat si m-au incurajat si chiar ajutat sa fac primii pasi si apoi pe urmatorii, cat mai multi pentru o revenire rapida. Niciodata, nimeni nu s-a uitat ciudat pentru ca era si Th acolo, dimpotriva, l-au implicat in activitati, i-au arata cum se face baita, cum se schimba bebe, cum se infasa si cam toate lucrurile de baza, pe care eu nu le-am putut face intr-o prima faza, asa ca a fost minunat ca el a putut sa stea cu noi inca din prima clipa.

Ne-a placut asa de mult, ca nu ne mai dadeam dusi de acolo, cert este ca am cerut o noapte in plus fata de cat prevazusem initial, pentru ca imi era frica sa merg singura cu copilul acasa, in timp ce in maternitate chiar ma simteam in siguranta. As mai fi stat vreo saptamana, asa, dar am zis sa lasam locul liber, poate mai vor si altii sa nasca si sa le fie bine.

Sigur ca dupa tot scandalul cu infectiile intraspitalicesti mi s-a zbarlit parul pe mine si m-am intrebat daca am avut eu noroc chior la acea vreme, pentru ca nici eu, nici Thea nu am patit absolut nimic. Nu voi afla raspunsul la aceasta intrebare, desigur.

Ma pregatesc acum de a doua nastere, intre timp medicul meu nu mai naste decat la privat. Asa ca am inceput demersurile pentru a incheia contractul cu una din clinicile private de la noi si va spun doar atat: e mult mai anevoios decat imi imaginam la inceput ca va fi la o clinica particulara. Si infinit mai scump!

Etichete: , , , ,

postari similare

by
Previous Post Next Post

Comments

    • Monica
    • 19 martie 2017
    Răspunde

    Aceeasi surpriza am avut-o si eu, din aceleasi considerente. Medicul meu m-a urmarit in regim privat, aveam aceasta (unica, gandeam eu) optiune de a naste la privat, m-a chemat la consultul preanestezic in maternitatea de stat si a insistat, omeneste, sa imi pastrez banii pentru cheltuieli mai importante cu bebelusul. Desi nu am avut rooming in cu Anna sau cu sotul, experienta a fost una extrem de pozitiva, ramaneam cu orele la alaptat, uneori eram doar eu si neonatoloaga de serviciu in salon la bebelusi, femeile cu o rabdare infinita, m-au externat dupa 36 de ore ( eu eram disperata sa ajungem acasa). La fel ca si tine, tin mult la medicul meu, daca ar mai aparea o a doua sarcina (foarte putin probabil), as merge acolo unde este si ea, privat sau stat, dar acum stiu ca am o optiune decenta in maternitatea de stat.
    Ma bucur sa vad ca si voi aveti amintiri frumoase.
    Va pupam
    Monica, Anna si Iustin

      • Irina Manolache
      • 22 martie 2017
      Răspunde

      E musai de spus ca exista si experiente faine la stat. Pe de alta parte, sincer, actuala poveste cu infectiile pe mine ma cam infioara. Aproape la fel cum ma infioara si suma pe care trebuie sa o scoti din buzunar la privat! :-))
      Va pupam si noi cu drag!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

10 Distribuiri

DESPRE MINE

Buna! Eu sunt Irina, mama la 40 de ani.

Buna! Eu sunt Irina, mama la 40 de ani.

La 5 zile dupa ce am implinit 40 de ani, am nascut-o pe Thea. Ea a fost cea care mi-a implinit viata. Despre implinire si drumul complicat spre fericire, te invit sa citesti aici.
Buna! Eu sunt Irina, mama la 40 de ani.