Sarcina nu e cea mai frumoasa perioada!

Cine a zis ca sarcina este cea mai frumoasa perioada din viata unei femei ori a fost barbat, ori o femeie care nu a ramas niciodata insarcinata, ori a luat doar 2 kilograme in tot timpul sarcinii. Desi, marturisesc sincer, asta cu atat de putine kilograme luate in 9 luni mie mi se pare de domeniul SF-ului. Dar sa zicem, exista si acest model. Nu ma numar printre fericite, din pacate. Ba, dimpotriva, fac parte din acea categorie care produce burti mari si grele, care nu are greturi (alea te mai impiedica cat de cat sa mananci), care a facut un tratament ce imi provoca foame si daca nu mancam imi era greata, dar de foame (ati mai pomenit asa ceva?), careia nu, nu i-a disparut pofta de dulce in sarcina (analizele sunt normale, pana acum). Si care, implicit, a acumulat suficiente kilograme pe parcursul celor 9 luni, incat sa nu se gandeasca la faptul ca sarcina ar putea fi cea mai frumoasa perioada.

Si mai ales pentru ca, dupa o anumita perioada, burta creste atat de mult, incat:

  • Nu ma mai pot incalta singura – ceea ce este extrem, extrem de frustrant;
  • Nu ma mai pot apleca – orice actiune de acest gen ori e periculoasa, pentru ca s-ar putea sa cad in nas, ori este sport extrem pentru ca e foarte posibil sa nu ma mai pot ridica;
  • Obosesc foarte repede si foarte tare. Zici ca nu m-am miscat in viata mea, ca sunt cel mai sedentar om de pe planeta. Daca o intrebi pe Thea ce face mama iti raspunde dintr-o suflare: gafaie. Musai sa recunosc, asa este, gafai in majoritatea timpului in care depun efort. Prin efort, intelegem: facut patul, mutat lucrurile dintr-o camera in alta, mers pe jos 15 pasi in ritm normal. Nu vreau sa va spun cum fac dupa ce urc doua etaje, singura forma de miscare ceva mai… miscata din aceste zile. Nu pot sa vorbesc 10 minute, pentru ca da, ati ghicit, gafai si fac ceva mai rau ca prima locomotiva din lume;
  • Nu mai pot sa dorm in orice pozitie. Sigur ca e exclus pe burta si ca taman asta este pozitia in care imi place cel mai mult sa ma relaxez. Dar si pernele trebuie aranjate intr-un anume fel ca sa pot sta pe spate (slava cerului, inca pot sta pe spate, ma bucur de asta, stiu ca nu o sa mai tina mult). Intorsul de pe o parte pe alta a devenit si el un fel de sport extrem, pentru ca, la fiecare miscare de acest gen, trebuie sa car dupa mine burtoiul. Asa ca pana ma intorc, ma si trezesc, iar daca nu ma intorc, amortesc.
  • Eu sunt genul pe care unde-l pui, acolo doarme. Ei bine, si acum, exact la fel cum mi s-a intamplat si in cazul sarcinii cu Thea, nu mai pot nici sa adorm prea repede, nici sa readorm, cand diverse nevoi fiziologie (din ce in cel mai dese, evident) imi intrerup visarea. Si asta e teribil de frustrant, mai ales acum, cand vin dupa o perioada destul de lunga de nesomn, cand copilul doarme deja toata noaptea si cand m-as putea odihni si eu, caci stiu ca nu ma asteapta vremuri prea usoare in privinta somnului;
  • Haine destul de largi, pe care imi imaginam ca le voi purta pana in ziua nasterii, nu imi mai vin bine. Afara da primavara, cea mai frumoasa perioada din an, iar eu o sa umblu in blugii imensi si cele doua tricouri care inca ma mai incap;
  • Moooor de cald. De fiecare data cand scap, imi spun ca asta e ultima ora, data viitoare chiar o sa mor. Si inca a fost bine cat a fost iarna, ma ingrozesc ca o sa inceapa sa fie mai cald, iar pentru mine asta inseamna ca o sa fiu exact ca intr-un cuptor. Incins la maximum;
  • Sunt mai neindemanatica decat oricand. Aproape orice imi scapa din maini. Si asa cum va povesteam cateva randuri mai sus, aplecatul este pentru mine un sport extrem actualmente.

Sunt primele motive care imi vin in minte, e foarte posibil sa mai fie si altele. Nici nu mai vreau sa pun la socoteala ca la a doua sarcina nici nu te prea mai alinta nimeni, ca deh, ai mai trecut prin asta, stii cum e, nu te mai vaita atat. Si nici nu iti mai da tie toata atentia, pentru ca e si copilul la mijloc, care chiar e nevoie de beneficieze de asa ceva. Si uite-asa, iti duci kilogramele singura, la fel si angoasele, nu mai spun de suparari si motive de plans aparute din te miri ce.

Sa nu ma intelegeti gresit: e provocator si frumos sa ai copii. Cele 9 luni merita, avand in vedere ca la finalul lor iti tii copilul in brate. La fel de bine insa, cele 9 luni mie mi s-au parut nesfarsite. Si nu am avut sarcini cu probleme (evident, sper ca si de aici inainte sa fie la fel in cele doua luni care au mai ramas). Am avut sarcini normale, obtinute tarziu si poate ca asta conteza mult, asa ca faceti copii de tineri si bucurati-va cat mai mult de ei!

Etichete: , , ,

postari similare

by
Previous Post Next Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

70 shares

DESPRE MINE

Buna! Eu sunt Irina, mama la 40 de ani.

Buna! Eu sunt Irina, mama la 40 de ani.

La 5 zile dupa ce am implinit 40 de ani, am nascut-o pe Thea. Ea a fost cea care mi-a implinit viata. Despre implinire si drumul complicat spre fericire, te invit sa citesti aici.
Buna! Eu sunt Irina, mama la 40 de ani.