Despre diabetul gestational si alte dulcegarii

Sunt o pofticioasa, o gurmanda. Mai ales atunci cand vine vorba despre dulciuri, ma abtin extrem de greu, spre deloc. Am dulciuri pe care le ador, putine pe care nu le suport, pe majoritatea le inghit cu mare placere. Am incercat sa le dau afara din viata mea, nu am reusit pana acum. Ma refugiez in ideea placerii, cu tot ce implica asta. De aici, in mare parte, si kilogramele in plus.

De aceea, la morfologia de trimestru III, cand doctorita mi-a zis ca imi recomanda un test de toleranta la glucoza am facut ochii mari. A panica mai mult, nu a mirare. Caci nu era ca si cum in sarcina nu mancasem deloc dulce si eram uimita de ce imi recomanda asa ceva. Desigur, recomandarea vine si in urma varstei mele, una predispusa la aceasta afectiune in timpul sarcinii, dar si in urma faptului ca lichidul amiotic era la limita de sus a normalului. Mno, ce sa fac, asta e, ma duc sa inghit licoarea, mi-am zis, sigura insa ca nu am absolut nimic.

Acum, putin despre licoare: e atat de dulce, incat pentru 3 ore am zis ca nu imi mai trebuie dulce in viata mea. Doar pentru 3 ore, dupa aceea mi-a trecut, evident. As fi mancat o amandina. Glucoza concentrata se dizolva in apa si se da pe gat intr-un interval de 5 minute. Nu ai voie sa bei nici macar o gura de apa dupa aceea, asa ca iti ramane gustul acela sterpezitor in gura inca ceva vreme dupa inghitire. Inainte de a te imbuiba cu glucoza, ti se ia o glicemie pe nemancate, apoi una la o ora dupa ce ai baut nenoricirea si inca una la doua ore. Rezultatul il primesti intr-o zi.

Ba chiar l-am primit in aceeasi zi si nu prea a fost de bine. Glicemia de la o ora nu a fost bine metabolizata, a ramas suficient de sus cat sa scrie pe foaia de analize verdictul: diabet gestational. Opa! Nu m-am asteptat la asta nici o clipa, evident, v-am zis ca eram sigura ca o sa fiu bine. Ce daca am 42 de ani? Ce daca mama e diabetica? Ce daca eu mananc dulce la greu? Am luat masuri imediat, in sensul in care m-am programat la diabetolog si sansa a facut sa gasesc loc in aceeasi zi. S-a uitat pe analize, a strambat putin din nas, cum ca a doua glicemie a ramas cam mare si s-a pus pe insirat gramaje si formule dupa care aveam sa mananc in urmatoarea perioada. Nu va mai spun ca toate acestea se intamplau cu doar cateva zile inaintea Pastelui, cand prin fata-mi se derulau deja cozonacii si pasca pe care aveam de gand sa le facem in casa anul acesta. Femeia din spatele biroului mi-a taiat insa orice avant in momentul in care a spus: nici un pic de zahar! Adica, nici macar o felie de cozonac? Nu, nici macar! Ma, ori situatia e mai serioasa decat mi-am imaginat, ori doamna exagereaza putin. La distanta de o saptamana si o zi de la acel moment, cred ca e vorba despre putin din amandoua: doamna doctor e foaaaarte riguroasa, dar nici cu glicemia aceea nu e ok sa ma joc, fie si numai de dragul copilului care are casa in burta mea.

Asa ca am plecat acasa cu hartia cu formule si am inceput sa cantaresc orice pun in gura. Mananc trei mese pe zi si doua gustari, nici un pic de zahar sau alti indulcitori, iar tot ce inseamna glucide e strict controlat in alimentatie. Am inceput sa citesc cu atentie etichetele produselor si am constatat cate lucruri la care nici nu te-ai fi gandit contin glucide. Sunt si alimente la care am liber (salata si alte legume, carne, oua), dar, mna, mie tot la dulce imi e gandul. Trebuie sa imi iau trei glicemii pe zi, sa le notez si sa ma prezint cu ele in dinti peste o saptamana, la aceeasi doctora restrictiva, care o sa imi spuna ce sa fac mai departe pana nasc.

Primele zile m-au dus in pragul depresiei. Mai ales ca Th a facut cozonacii din imagine si eu nu am putut gusta. Mai ales ca mi-as fi bagat capul in inghetata si as fi mancat un camion. Sau ciocolata de casa. Sau crumble. Sau…. aproape orice dulce. Da, stiu, se numeste dependenta de zahar si banuiam ca sufar de asa ceva. M-am razvratit in mine, m-am imbufnat, am plans si m-am resemnat. Nu am ce face, e o situatie pe care trebuie sa o accept, stiu ca sunt si altele mai rele, mult mai rele. Eu pur si simplu nu mai mananc dulce si cu asta va trebui sa traiesc in urmatoarea luna. Dupa ce nasc, la 4-6 saptamani, trebuie sa mai beau o doza de glucoza, cu alte cuvinte, o sa mai fac un test la toleranta, sa vedem atunci daca glicemiile au revenit la normal, asa cum sper, sau nu. Sunt absolut sigura ca de data asta o sa imi placa acea glucoza concentrata la nebunieeee!

Etichete: , , , ,

postari similare

by
Previous Post Next Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

24 shares

DESPRE MINE

Buna! Eu sunt Irina, mama la 40 de ani.

Buna! Eu sunt Irina, mama la 40 de ani.

La 5 zile dupa ce am implinit 40 de ani, am nascut-o pe Thea. Ea a fost cea care mi-a implinit viata. Despre implinire si drumul complicat spre fericire, te invit sa citesti aici.
Buna! Eu sunt Irina, mama la 40 de ani.