In timp ce tu nu dormeai…

V-am mai spus AICI ca Thea nu a fost prietena cu somnul, dar si ca eu, complet lipsita de experienta in acest sens, credeam ca povestea cu dormitul e in gena bebelusilor, carora cand le este somn se culca si cu asta basta. Simplu, nu?

Ei bine, nu! si Aveam sa aflam acest lucru pe pielea noastra. Dupa prima luna in care nu facea decat sa doarma si sa manance, de ne uitam la ea ca la cinema si ne cruceam de norocosi ce am fost cu un asa copil cuminte, s-a dus vraja si a inceput scandalul. Dormea ziua si nu mai dormea noaptea. Apoi, nu a mai dormit nici ziua, decat la intervale mari, iar noaptea era nevoie de leganat, cantat, zgomote albe – si nici atunci nu aveam certitudinea ca va functiona ceva.

Asa ca am inceput sa citesc despre misterul acesta numit somnul bebelusului. Tot ce am aflat a fost extrem de contradictoriu. Sunt doua curente, total opuse, in domeniul acesta. Unul care spune ca trebuie sa il inveti sa doarma cu orice pret, inclusiv acela de a-l lasa sa planga pana la epuizare, si altul care spune ca nu prea ai mare lucru de facut decat sa astepti, in timp va trece. Cu primul curent nu as fi putut rezona in veci, este cel al asa-zisilor sleep traineri, care iti iau bani multi ca sa te invete cum sa iti lasi copilul sa planga, promitandu-ti ca vei dormi neintoarsa, nopti intregi. Desi iti spun initial ca adopta metode blande, daca nimic nu functioneaza, pana la urma tot la asta se ajunge, la a lasa copilul sa se linisteasca singur pana adoarme. Doar ca aceasta “linistire” inseamna de fapt epuizare si resemnare pentru ca nu vine nimeni sa il linisteasca, iar eu nu am putut sa fac niciodata asa ceva. Fireste ca au fost nopti de disperare in care am fost la un pas sa apelez la un astfel de serviciu, dar mi-am revenit de fiecare data la simtiri mai bune.

Thea a fost alaptata asa ca, in timp, cum se intampla in majoritatea cazurilor, s-a obisnuit sa adoarma la san. Numai la san. Si daca ar fi adormit si apoi as fi putut pleca de langa ea, ar fi fost in regula. Dar nu. Thea avea senzori de miscare. Miscarea mea. Adica, daca voiam sa plec, simtea imediat si se trezea. Readormea in acelasi mod, la san. Si tot asa. In timp, situatia a devenit frustranta, cand venea momentul adormirii, pentru mine incepea calvarul. Plus ca Thea avea nenumarate treziri peste noapte, semn ca odihna nu prea exista.

Am crezut tot timpul ca fac ceva gresit. Stiam deja ca temperamentul Theei este unul de copil curios, care considera somnul o pierdere de vreme, dar care atunci cand oboseste este imposibil sa te mai intelegi cu ea. Asa ca am incercat mereu sa fac tot posibilul pentru a respecta un program de somn, chiar daca asta insemna ca eu sa stau cu orele in pat cu ea fara sa ma misc, desi as fi putut face atatea lucruri in timp ce ea dormea.

Am participat apoi la un curs online despre somnul bebelusilor alaptati. Si am constatat ca nu, nu am facut nimic gresit, ca asa adoarme majoritatea copiilor care sunt alaptati, ca da, e extrem de important somnul, rutina si conditiile propice care trebuie create pentru copil, dar ca nu e chiar normal sa facem o obsesie din ele, asa cum faceam eu cateodata. Ca, evident, exista tabele cu intervale si ore de somn, marketizate in special de sleep-traineri, dar ca sunt copii diferiti, care dorm un numar diferit de ore si ca asa este absolut normal. Ca somnul este o achizitie, asa cum este mersul, de pilda. Si ca daca nu ne asteptam sa mearga inca de cand se nasc, de ce ne asteptam sa doarma instantaneu? Da, unii deprind aceasta achizitie mai repede si mai usor, la altii dureaza mai mult, e mai anevoios drumul cu ei pana la un somn linistit, dar ca, atata vreme cat nu exista nimic patologic la mijloc, totul este in limitele normalitatii. Ca este important sa respectam o rutina de somn, pe bebe asta il linisteste, pentru ca stie ce urmeaza pentru el, in aceasta lume in care totul e atat de nou. Am invatat despre regula de 90 de minute, care merge aplicata la inceput pentru a asigura odihna (copilul trebuie sa doarma la 90 de minute de cand s-a trezit ultima oara).

Da, oboseala a fost unul din lucrurile peste care a fost cel mai greu de trecut. Vanarea semnelor de somn si incercarea de a o adormi cu aproape orice pret mi-au marcat prima perioada cu Thea. Refuzurile ei m-au frustrat maxim. Somnurile scurte, trezirile repetate m-au facut sa imi fie teama de perioada care urmeaza cu cel de-al doilea copil. In ce o priveste pe Thea, in jurul varstei de 2 ani, lucrurile s-au linistit aproape brusc. Sunt zile in care are nevoie de ajutor pentru a adormi si zile in care adoarme singura, cu noi doar tinand-o de mana. Apoi plecam de langa ea si doarme singura toata noaptea. Uneori se mai trezeste peste noapte, insa in cele mai multe dintre cazuri, nu. Moment care nu credeam ca va mai veni in viata noastra.

E clar pentru mine ca la al doilea copil e nevoie sa fiu mai relaxata. Sa privesc lucrurile mai cu detasare. Sa nu uit nici o clipa ca somnul e o achizitie care se invata in timp. Ca da, e nevoie ca eu sa il ajut sa poata deprinde aceasta achizitie cat mai devreme, asta ne va ajuta pe toti, dar nu chiar cu orice pret. Ca odihna e importanta, asta ii ajuta pe ei din toate punctele de vedere, dar si pe mine ma ajuta sa nu o iau razna.

Pana atunci, ma bucur ca inca pot dormi noaptea in ciuda sarcinii avansate si a burtii din ce in ce mai mari, ca Thea doarme bine acum si sper ca lucrurile sa ramana la fel cu ea si dupa venirea lui bebe. Si nu imi ramane decat sa sper ca micutul va fi ceva mai prietenos cu aceasta dulce “activitate”, somnul.

Etichete: , , , ,

postari similare

by
Previous Post Next Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0 Distribuiri

DESPRE MINE

Buna! Eu sunt Irina, mama la 40 de ani.

Buna! Eu sunt Irina, mama la 40 de ani.

La 5 zile dupa ce am implinit 40 de ani, am nascut-o pe Thea. Ea a fost cea care mi-a implinit viata. Despre implinire si drumul complicat spre fericire, te invit sa citesti aici.
Buna! Eu sunt Irina, mama la 40 de ani.