Cum e viata noastra in patru

Daca ar fi sa ma caracterizeze diplomatia, as spune ca este provocator. Dar nu am fost niciodata o diplomata, asa ca nu o sa ma schimb acum. Va spun deci: e al naibii de greu. Inceputul, cel putin. Sa o luam pe rand!

Thea a avut si inca mai are, chiar daca mai rare, multe momente de razvratire. Sigur ca ne asteptam la ele, citisem, stiam ca vor veni, insa e destul de greu atunci cand vezi transformarea la copilul cel mare. In prima zi dupa ce ne-am intors de la maternitate, nu a vrut sa intre in casa. Stia ca vom veni cu Petru, il vazuse la spital prima data si, cu toate astea, nu a vrut decat cu greu sa intre in casa. Apoi, dupa doua seri, a vrut sa mearga sa doarma la bunica. In fiecare din aceste doua cazuri, am simtit ca in mine se rupe ceva. Era ca si cum imi pierdeam copilul, pe care il vedeam indepartandu-se de locul in care, inainte de venirea lui Petru, ii placea cel mai mult sa fie.

A urmat perioada in care a vrut sa ii faca rau bebelusului. Sa il stranga tare de mana sau de picior sau de cap. Sa il loveasca atunci cand noi nu eram atenti. Sa il trezeasca cu orice pret din somn. Urmatoarea pe lista a fost perioada regresiei, cand nu a mai vrut sa faca la olita si a vrut sa fie bebelus sau ne-a spus ca nu mai stie sa vorbeasca. Pentru toate acestea, e nevoie de rabdare. Multa rabdare. E clar ca Thea sufera pentru ca isi imagineaza ca nu mai este in centrul atentiei, desi aproape tot timpul lui Th ii este dedicat ei. Si da, relatia dintre ei pare ca se sudeaza, iar de mine pare ca se indeparteaza. De altfel, ma vede principala vinovata pentru existenta lui Petru, stie de unde a venit si chiar mi-a spus sa il bag inapoi in burta pentru ca nu ii place de el.

Momentan, suntem intr-o perioada amestecata: pare ca a inceput o usoara acceptare, insa nu permanenta. Sunt inca momente in care vrea sa ii faca rau, chiar verbalizeaza acest lucru. Nu sunt decat trei zile de cand i-a dat doua palme peste cap, pentru ca era in plin tantrum. Inca se razvrateste atunci cand Petru plange, lucru care se pare ca o deranjeaza. Dar sunt si momente in care vine si il pupa, spune ca il iubeste si ca este fratiorul ei. A invatat ca Petru inca nu poate vorbi, ca nu poate manca cum mananca ea pentru ca nu are dinti si toate astea i se par mai putin curioase decat i s-au parut in primele zile.

Pe mine la ora actuala cel mai mult ma descurajeaza lipsa timpului. In primele saptamani acasa, Petru a dormit bine, cate trei ore ziua per repriza de somn si chiar patru noaptea. Visul asta frumusel s-a mai destramat intre timp, are si peste zi, si peste noapte treziri mai frecvente, e clar ca mai creste si devinde mai interesat de mediul inconjurator. Noptile nedormite au inceput sa isi spuna cuvantul, asa ca majoritatea diminetilor mele sunt morocanoase, asta si pentru ca uneori ma simt prizoniera in acelasi spatiu. Si da, sunt, pentru ca il alaptez pe Petru, asa ca e greu sa plec de acasa pentru mult timp. Oricum, de fiecare data cand lipsesc cate jumatate de ora, o fac cu inima stransa sa nu se trezeasca si sa vrea sa manance, pentru ca, asa cum ziceam, trezirile lui au devenit din ce in ce mai neregulate.

Lipsa timpului si a independentei pe care numai ce o recapatasem intr-o oarecare masura ma afecteaza momentan cel mai mult. Stiu ca e o situatie doar temporara, insa alerg mereu intre doua treziri ale lui Petru, intre dorinta de a petrece cat mai mult timp cu Thea si a mai face si eu unele lucruri. Pentru mine, prin casa sau pentru alte proiecte. Nu reusesc intotdeauna, am uneori asteptari prea mari si, drept urmare, rezulta frustrari pe care le vars pe cine apuc. Incerc sa nu fac asta cu copiii si chiar sper sa nu ajung in punctul in care oboseala si frustrarea sa fie mai puternice decat orice altceva.

Th face ture intre Thea, Petru si serviciu. El este cel care petrece cel mai mult timp cu Thea asa ca relatia lor devine din ce in ce mai solida si dragalasa. Dimineata ii gasesc jucandu-se impreuna, iar dupa-amiaza, cea mai mare bucurie a Theei este atunci cand vine Th de la serviciu.

Cam asa stam noi acum. Uneori e haos, uneori sunt si zile mai bune, in care parca vad o luminita. Apoi, vin altele si luminita palpaie din nou. Incerc sa iau fiecare zi asa cum este, sa nu imi mai fac prea multe planuri, nu de alta, dar nu le pot respecta si sa ma bucur ca toata lumea e sanatoasa. Cum s-ar spune#rezist.

Etichete: , , , , ,

postari similare

by
Previous Post Next Post

Comments

    • Mihai Manolache
    • 11 iulie 2017
    Răspunde

    Cred ca e normal. Ce o fi in sufletelul ei care nu intelege, dar simte un soi de concurenta. Probabil or sa treaca toate astea cu timpul si o sa fie o sora mai mare pe cinste. Bafta pana atunci.

      • Irina Manolache
      • 18 iulie 2017
      Răspunde

      Sigur nu intelege acum si mai sigur ca il percepe pe Petru drept concurenta. Sa speram sa o sa isi dea seama ca nu e asa de indata ce se face Petru putin mai mare. Multumim!

    • georgiana
    • 12 iulie 2017
    Răspunde

    am trecut prin asta. Acum cea mica are un an si jumatate. Urmeaza momente minunate. Un singur sfat, daca imi permiti: acorda.i tot timpul tau liber fetitei pt urmatoarele 2-3 luni macar. De asta are nevoie acum. Intr.adevar, este f dureros sa vezi ca deodata persoana pregerata este tatal

      • Irina Manolache
      • 18 iulie 2017
      Răspunde

      Tot timpul nostru liber merge catre ea, la fel si atentia noastra. Incercam sa facem cu schimbul, insa timpul meu e mai limitat decat al lui Th, iar Thea vede ca stau destul de mult cu Petru. Dar da, asta incerc sa fac, sa ii acord tota atentia mea. Imi doresc mult sa vada si sa simta cat de importanta este ea pentru noi! Abia astept momentele minunate! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

92 shares

DESPRE MINE

Buna! Eu sunt Irina, mama la 40 de ani.

Buna! Eu sunt Irina, mama la 40 de ani.

La 5 zile dupa ce am implinit 40 de ani, am nascut-o pe Thea. Ea a fost cea care mi-a implinit viata. Despre implinire si drumul complicat spre fericire, te invit sa citesti aici.
Buna! Eu sunt Irina, mama la 40 de ani.