Simt ca i-am pierdut o parte din copilarie

Stau pe o banca in proaspatul parc construit in cartier. Incerc sa nu adorm. Doza de cal de Utrogestan m-ar putea face sa adorm si in picioare, fara sa imi dau seama. Thea e cu Th, e fericita ca se da in tiribombe. O aud cum tipa de bucurie.

De cand am ramas a doua oara insarcinata, mi s-a interzis sa ridic orice fel de greutate si, implicit, pe Thea. Asta daca vreau sa duc sarcina la final. Am mai pierdut doua, asa ca respect cu sfintenie ce imi zice doctorul, nu vreau sa mai trec prin acea experienta vreodata. Si asa, o sarcina la 42 de ani are suficient de multe riscuri, nu e nevoie sa mai provoc si eu altele. Asa ca, timp de 8 luni nu am mai ridicat-o pe Thea in brate. Nu am mai consolat-o decat daca am stat la nivelul ei. Iar in timp, din pricina ca burta a crescut extrem de mare, evident ca nici nu m-am mai putut apleca. Asa ca nu am mai putut sa ii fac baie, nu am mai ridicat-o in leagane, nu am mai luat-o in brate cand a plans, nici cand a avut nevoie de consolare. Am fost langa ea, dar bratele mele nu au mai putut sa o gazduiasca. Nu am mai putut sa alerg cu ea, nici sa sar sotronul nu am mai putut. Toate astea le-a facut cu Th si nu cred ca altcineva le-ar fi putut face mai bine decat el. Nu ar fi avut de la cine sa invete mai bine, cine sa ii explice cu mai multa rabdare, cine sa o dea in leagan pana cand se moleseste, cine sa o arunce pana la stele si inapoi.

Apoi, in viata noastra a aparut Petru. Burta s-a micsorat, dar la fel s-a intamplat si cu timpul meu. Petru cere multa atentie, asa cum e normal pentru un nou-nascut. Din nou pierd o parte din timpul pe care i l-as putea da Theei. De cele mai multe ori nu am cand, oricat de mult mi-ar placea.

E seara. Petru a adormit, Thea imi cere sa ma joc cu ea cu mingea. O aruncam, ne alergam, prindem mingea si radem pana ne doare burta. Ador cand rade Thea cu pofta, nu cred ca e un alt sunet pe lumea asta care sa ma faca mai fericita. Se plictiseste la un moment dat de joaca cu mingea. Iar eu as putea fi bucuroasa ca m-am jucat din nou cu ea. Dar sunt putin trista. Realizez ca i-am pierdut o parte din copilarie.

Etichete: , , , ,

postari similare

by
Previous Post Next Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

129 shares

DESPRE MINE

Buna! Eu sunt Irina, mama la 40 de ani.

Buna! Eu sunt Irina, mama la 40 de ani.

La 5 zile dupa ce am implinit 40 de ani, am nascut-o pe Thea. Ea a fost cea care mi-a implinit viata. Despre implinire si drumul complicat spre fericire, te invit sa citesti aici.
Buna! Eu sunt Irina, mama la 40 de ani.