Ce este in mintea fratilor mai mari?

In seara de dinaintea nasterii lui Petru, cand Thea a plecat de mana cu bunica, m-am uitat in urma ei si m-am gandit ca al nostru copil mare e chiar… mare. Citisem despre geloziile fratelui mai mare, despre cat de greu ii accepta pe cei mici, dar pentru ca deja cu Thea ne intelegeam de ceva vreme – a vorbit foarte devreme si foarte mult, asa ca am putut purta conversatii in toata regula cu ea – mi-am imaginat ca la noi va fi mai simplu. M-am inselat.

Am uitat de personalitatea puternica a Theei, aceea pe care o admiram gandindu-ne ca ii va folosi mai tarziu in viata. Am uitat ca, pana la urma, oricat ar vorbi ea cate in luna si in stele, este doar un copil de nici doi ani si un pic. Am uitat ca e greu spre imposibil sa nu nutresti gelozie fata de cel care crezi ca ti-o rapeste pe mama, dar mai ales pe tata (in cazul ei).

Asa ca Thea a trecut mai intai prin faza acceptarii aparente. Chiar daca initial nu ii mai placea sa vina acasa si voia la bunica dupa ce il adusesem pe Petru la domiciliu, incet, incet parea ca accepta cu destul de multa senintatate noua situatie. A fost doar o faza. Careia i-a urmat cea in care a vrut sa il indeparteze. Imi spunea ca ar fi mai bine sa il bag inapoi in burta, ca poate il mutam numai pe el in blocul cel nou care se contruieste, orice numai sa scape de “intrus”. A urmat perioada agresiva, cea in care Thea vrea sa ii faca rau lui Petru. Fie incearca sa faca asta pur si simplu, fie o face pentru ca stie ca asta ma supara, intentia este de a-i face rau. Ei bine, in situatiile acestea, sunt pur si simplu rupta in doua. Pe de o parte ma revolt, pentru ca unul dintre copiii mei a fost lovit si cred sincer ca asta nu ar trebui sa se intample niciodata. Pe de cealalta parte, stiu ca Thea il loveste pentru ca sufera si, oricat as avea impulsul de a ma supara pe ea, imi dau seama ca reactia ei este, intr-un fel, “normala”. Stiu ca urmeaza o faza a acceptarii, in care Thea se va resemna intr-un fel si isi va da seama ca o iubim la fel ca inainte. Asteptam cu nerabdare aceste vremuri. Deocamdata, ne luptam sa o facem sa verbalizeze ce simte, sa se descarce, pentru ca in felul acesta sa ii fie mai simplu.

Ce este insa cu adevarat uimitor la ea sunt regresiile. Multe, venite de-a valma, de la un copil cu care credeam ca va fi simplu sa vorbim si sa ne intelegem. La inceput nu a mai vrut sa foloseasca olita. Momentan, a reluat folosirea ei, insa ne spune deseori ca nu stie sa vorbeasca pentru ca este bebelus. Uneori, asa scapa de a raspunde la (poate prea) desele intrebari pe care i le punem. Apoi, ne spune ca nu mai stie sa mearga, asa ca suntem nevoiti sa iesim afara cu caruciorul, pe care Thea nu l-a mai folosit de aproape 1 an. Acum, nu mai vrea sa se deplaseze decat cu el. Pentru ca stie ca Petru mananca numai lapte, aseara nu a vrut nici ea nimic de mancare in afara de lapte, pe care a vrut sa il bea – cum altfel? – din biberon. Asta dupa ce a avut vreo doua zile in care a cerut insistent sa fie si ea hranita de la titi.

Indiferent cat de mult il pregatesti pe cel mare pentru sosirea micului frate, indiferent cat ii explici si incerci din rasputeri sa ii acorzi cat mai multa atentie celui mare, crizele de gelozie vor aparea. Intr-o forma sau alta. Mai mult sau mai putin verbalizate. Mai mult sau mai putin agresive. Dar e aproape imposibil sa nu apara. Si aici e nevoie de multa rabdare si intelegere pentru cel mare, inainte de toate, a carui lume s-a schimbat cu totul, fara ca el sa isi fi dorit vreo secunda asta.

Etichete: , , , ,

postari similare

by
Previous Post Next Post

Comments

    • Aurelia
    • 27 iulie 2017
    Răspunde

    Iar mi-ai (mi-ati ) inseninat ziua, sunteti minunati!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

46 shares

DESPRE MINE

Buna! Eu sunt Irina, mama la 40 de ani.

Buna! Eu sunt Irina, mama la 40 de ani.

La 5 zile dupa ce am implinit 40 de ani, am nascut-o pe Thea. Ea a fost cea care mi-a implinit viata. Despre implinire si drumul complicat spre fericire, te invit sa citesti aici.
Buna! Eu sunt Irina, mama la 40 de ani.