Diabet free!

Cu ceva vreme in urma, va povesteam AICI cum am descoperit ca m-am pricopsit cu diabet gestational. Am spus stop zaharului din acel moment, am urmat sfatul diabetologului si am tinut glucidele sub control. Am putut sa fac asta cu destul de multa usurinta, pentru ca ma gandeam ca altfel ii fac rau lui Petru. Recomandarea diabetologului a fost ca dupa nastere sa reincep sa mananc normal, deci sa nu mai cantaresc nimic, iar in jur de 6 saptamani de la nastere sa ma duc sa mai fac un test de toleranta la glucoza.

Numai gandul ca beau din nou acea glucoza gretoasa ma infiora, dar voiam sa stiu daca diabetul a ramas cu mine sau am scapat de el. Marturisesc ca aveam ceva emotii. Mama este diabetica, bunica a fost si ea, greutatea mea inca nu este cea mai buna, deci motive de reala ingrijorare existau. De data asta am scapat insa. Testul a iesit foarte bine, asa ca nici urma de diabet. A fost doar o chestiune hormonala, prezenta doar pe timpul sarcinii, slava cerului. Ma si gandeam la toate restrictiile pe care le impune diabetul si imi spuneam ca parca e prea devreme pentru ele. Desi e adevarat ca boala nu te intreaba ce varsta ai.

In seara in care am primit rezultatele am avut un sentiment de usurare, desi eram, cumva aproape pregatita pentru orice. Dar parca tot mai bine e sa ai un regim de viata sanatos, dar neimpus de nici o afectiune. Caci pe mine toate chestiunile aflate la impuse ma termina mental si, de cele mai multe ori, nici nu le pot duce la bun sfarsit, tocmai pentru ca sunt impuse. Se cuvine sa spun adevarul pana la capat: am sarbatorit cu jumatate de cutie de inghetata victoria asupra diabetului gestational, ca deh, ma simteam eliberata. Dar, in acelasi timp, mostenirea genetica planeaza asupra-mi, asa ca mi-am promis echilibru in alimentatie, miscare cat pot de multa, mai cu seama ca am ceva kilograme de care e musai sa scap, nu le mai vreau dupa mine si nici pe mine.

Si apropo de miscare, am reinceput sa alerg. Medicul cu care am nascut mi-a dat voie sa reiau alergarile si jur ca in acel moment am simtit ca incep sa imi reiau viata. Desi imi propusesem inca de acum doua zile sa incep sa alerg dimineata, nu am reusit pana azi. Fie de oboseala, fie pentru ca nu aveam totul pregatit. Caci, atunci cand ai in casa doi copii care e bine sa doarma si dupa 7 dimineata, totul trebuie sa fie la indemana, sa faci cat mai putin zgomot, sa il lasi pe cel mic hranit, ca sa nu inceapa sa urle dupa tine si abia apoi sa te strecori pe usa. Nu e chiar simplu, va spun, si tocmai de aceea sunt extrem de mandra de mine. Ma rog, nu se poate spune ca am alergat cu adevarat, mai mult m-am tarat pe distanta a 2,5 km, la capatul carora eram terminata. Fiecare pas a fost greu, kilogramele in plus isi spun cuvantul. Dar am de gand sa le dovedesc, am de gand sa reiau in mod constant alergarile, chiar daca pare ca le-am luat de la zero. La primavara, imi doresc mult sa alerg la Baneasa Trail Run, fara ca acei 10 km prin padure sa mi se para o corvoada nesfarsita. Gata, am si tel, ramane numai sa ma tin de treaba!

Etichete: , , , , ,

postari similare

by
Previous Post Next Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0 Distribuiri

DESPRE MINE

Buna! Eu sunt Irina, mama la 40 de ani.

Buna! Eu sunt Irina, mama la 40 de ani.

La 5 zile dupa ce am implinit 40 de ani, am nascut-o pe Thea. Ea a fost cea care mi-a implinit viata. Despre implinire si drumul complicat spre fericire, te invit sa citesti aici.
Buna! Eu sunt Irina, mama la 40 de ani.