Ce mai facem

A trecut multa vreme de cand am scris ultima oara aici si asta in primul rand din pricina lipsei de timp. Care timp a trecut, Petru a fost botezat deja, maine implineste 5 luni, iar viata noastra merge inainte in patru. Cum? Iaca!

Partea buna a povestii noastre de familie cu patru membri este ca ne-am obisnuit destul de bine unii cu altii. Da, toti am fost nevoiti sa ne acomodam, nu numai Thea, asa cum v-ati putea imagina. Si eu m-am obisnuit ca nu mai sunt mama unui singur copil, ca e nevoie sa ma impart cum pot mai bine intre cei doi, ca fiecare dintre ei are nevoi diferite, dar mai ales ca nevoile mele mai au de asteptat, dupa ce numai bine rasarisera din nou indata ce implinisse Thea cam un an jumatate. Th s-a acomodat si el ideii de tata de doi copii minunati si frumusei foc (stiu, da, aici sunt precum cioara cu puii), impartim multe responsabilitati, chiar daca asta inseamna ca pentru noi nu prea mai exista timp. Iar Thea… Thea chiar se gandeste cum o sa fie cand fratiorul ei va creste si se vor juca impreuna. Sigur ca mai are momente in care imi spune ca nu ii place sa aiba un frate, fiindca asta inseamna sa ma imparta, dar incercam sa o invatam ca povestea asta cu fratele are si partile ei bune si pare ca le accepta din ce in ce mai bine. Incerc sa ii dedic cat mai mult timp, am observat ca asta ii face bine, dar la fel am vazut si ca a devenit mai intelegatoare atunci cand ii spun ca este nevoie sa ma ocup de Petru. Am avut parte si de plimbari frumoase pe afara, cu unul in wrap si unul pe tricicleta, acum Thea este la capitolul pictat cu acuarele, ceea ce o tine destul de ocupata.

Petru este un copil tare vocal. Isi cere cumva din ce in ce mai mult dreptul la atentie, asa cum este normal. Ma rog, uneori parca un pic mai mult decat este normal, avand in vedere ca daca dispar din raza lui vizuala incepe deseori sa tipe de numa-numa. Cel mai mult ii place sa o stie pe Thea prin preajma, la ea rade cel mai frumos si ii place mult sa se joace cu ea. De fapt, ii place la nebunie sa fie bagat in seama de ea. Dimineata au momentele lor de tandrete si acelea sunt clipele in care inima mea se scurge, topita de sentimentul senzational ca sunt mama a doi copii minunati.

Cele mai mari probleme le intampinam la somn. Deja cred ca am eu o problema cu asta sau ca mi se aplica perfect zicala “De ce ti-e frica, nu scapi”. Pentru ca da, mi-a fost teama ca Petru va dormi greu si putin. In primele trei luni, m-a contrazis, dar de pe la trei luni jumatate programul lui Petru s-a schimbat complet: adoarme din ce in ce mai greu, doarme putin, daca nu doarme e marait…. adica si el calca exact pe urmele surorii mai mari. Macar de data asta stiu cam la ce sa ma astept. Si cine stie, poate se mai schimba lucrurile si in aceasta privinta! In bine, evident! Eu inca mai sper!

Cam asta facem noi momentan. Abia astept sa va povestesc cum a fost la botez!

Etichete: , , , , ,

Related Posts

by
Previous Post Next Post

Comments

    • Laura
    • 29 octombrie 2017
    Răspunde

    Pai si noi abia asteptam!:))) Si poze, poze! Cat despre somn…hm… vorba ta: macar esti antrenata de la Thea. Dar o sa treaca si perioada asta si o sa iti amintesti razand cum umblai probabil buimaca prin casa. Ca de n-am avea ce povesti, ce-ar mai fi?

    • Aurelia
    • 3 noiembrie 2017
    Răspunde

    Ai rabdare Irina, stiu ca e greu ( sa vezi cand vor merge la scoala, apoi perioada rebela a adolescentei,apoi cand se vor indragosti…si cate si mai cate…)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *