Mi-am facut lipeala cu Petru!

De la trei luni, fara nici un fel de preaviz, Petru a devenit un copil extrem de plangacios. Sper ca nu o sa se supere pe mine pentru ce scriu acum, da’ eu asa barbat plangacios nici ca am mai vazut.

In primele trei luni de viata, ne uitam si ne minunam. Asa am facut si la Thea si nu ne-am invatat minte. In primele 2-3 luni, copilul rar face altceva decat sa manance si sa doarma. Asa si Petru. Ba chiar, in cateva dati a adormit fara ajutor, ceea ce ne-a umplut de speranta. Dormea bine, manca bine, ce fericire pe noi. De la trei luni insa lucrurile s-au schimbat. Radical, as spune. Somnul a inceput sa devina o problema, pentru el si, implicit, si pentru noi. Dar, mai ales, Petru a inceput sa devina foarte plangacios si sa ii convina din ce in ce mai putine lucruri. Am pus toate acestea pe seama puseului de trei luni – nu cred 100% in ele, dar cred ca exista ceva in perioada lor de maxime achizitii – si am tot asteptat sa treaca.

Petru are acum 7 luni jumatate. Si nu, nu a trecut. Este genul aproape mereu nemultumit, plange destul de repede atunci cand nu obtine ceva sau cand nu poate face ceva ce isi doreste, se plictiseste repede de tot ce inseamna jucarii si activitati. Am chemat pediatra, sa vedem daca din punct de vedere fiziologic este totul in regula cu el. Raspunsul a fost da. Nu este un mancacios, asa ca are o greutate ceva mai mica fata de normalul din grafice pentru varsta lui, este mai inalt, conform acelorasi grafice si este clinic sanatos. Teoretic, imi era clar ca nu are probleme, cu atat mai mult cu cat tot ce inseamna suparare, planset si maraiala trec ca prin minune atunci cand il ia mama in brate. Adica, eu. Are dese, foarte dese momente cand nu poate fi consolat de nimeni altcineva (Th sau bunica), dar se linisteste ca si cum apesi pe butonul de off de indata ce il iau eu in brate. Sunt, in mod evident, persoana lui de atasamanent si este la fel de evident ca e foarte diferit de Thea la aceeasi varsta – da, comparatiile intre frati nu sunt cel mai bun lucru pe care poti sa il faci, dar sunt aproape inevitabile.

La 8 luni, Thea isi cauta deja independenta. Se juca destul de mult singura, supravegheata evident, era o exploratoare, mereu in cautare de noi aventuri. Extrem de perseverenta. Daca nu ii iesea ceva, incerca pana fie obosea, fie reusea. A mers mult timp de-a busilea pentru ca era metoda prin care se descurca cel mai bine singura. Cand s-a ridicat in picioare si trebuia sa o tinem de mana, nu ii placea. Nu a stat niciodata in sistem de purtare, era mult mai interesant pentru ea sa vada lumea din carucior. De pe la 1 an si 8 luni, dupa ce am terminat cu alaptatul, a fost evident ca preferintele ei se indreapta catre tati.

Petru, in schimb, adora sa stea in sistem de purtare. Cred ca a stat in carut de vreo 10 ori pana acum si atunci numai dupa ce a urlat in semn de nemultumire. Iubeste sa fie plimbat in ssc, sa doarma in el, sa ma priveasca in ochi adanc si sa imi zambeasca smechereste in coltul gurii din el. Ii place sa incerce lucruri noi, insa daca ceva nu ii iese, se frustreaza imediat. Frustrare manifestata prin plans. Isteric uneori. Este genul care are nevoie de multa consolare, de multa mangaiere, de multa apropiere si de atentie 100%. Ii place sa stai de te joci eu el, iar daca ma vede ca parasesc incaperea in care este el, plange de rupe pamantul. Doctorul pediatru ne-a spus ca pare sa aiba o anxietate de separare destul de puternica fata de persoana lui de atasament. Asa ca iata-ma cum umblu cu el atarnat de mine in 70% din timp – inclusiv in cel care doarme pe timp de zi. Iar un procent mare din ce ramane il petrec pe salteluta, inconjurata de jucarii cantatoare si luminoase.

Recunosc, acum ceva vreme am fost putin invidioasa pe preferintele Theei, care a inclinat vizibil catre Th. Asa ca am primit in dar un bebelus caruia ii place maxim sa stea lipit de mine. Chiar si cand ma duc sa fac dus!

Etichete: , , , ,

Related Posts

by
Previous Post Next Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *