Haosul diminetilor de weekend

Diminetile de weekend din epoca de dinainte de copii, atat cat imi mai aduc aminte, erau… lenese. Ne lua mult orice. Datul jos din pat, spalatul, mancatul, orice faceam ne lungeam in weekend de ne plictiseam. Ei bine, acum, treaba asta cu plictisitul ne este complet straina.

In primul rand, aproape niciodata nu ne trezim pentru ca ne-am saturat de somn. Despre adultii din familie vorbesc, adica eu si Th. Alarma e data fie de Thea, fie de Petru care vor atentie din primele clipe ale diminetii. Asa ca datul jos din pat se numeste mai degraba rostogolire, se produce de multe ori cu ochii inchisi si… de indata ce talpile ating solul incepe haosuuuuul!

Unul plange pentru ca deja ii e foame, celalalt vrea sa se mai joace nitel, nici unul dintre ei nu vrea sa fie schimbat. Facem slalom si ne strecuram printre dorinte, plansete, tipete si tras de panatalonii de pijama, in ideea ca vom reusi sa pregatim micul dejun. Exista cateva momente de liniste atunci cand, in sfarsit, ne asezam toti la masa. Nu dureaza mult, lui Petru nu prea ii place in scaunul de masa, asa ca protestele, din ce in ce mai vocale, incep cand nici nu am apucat sa luam prima inghititura din omleta. La care constatam ca am uitat sa punem branza, pentru ca da, eram ocupati sa facem alte 7 treburi. In acelasi timp. La 7.30 dimineta. In weekend.

Ne facem cafeaua, dar asta nu inseamna ca apucam sa o bem. Eu ma trezesc la pranz cu cana jumatate plina, dar in intregime rece. Si trag de ea pana spre dupa amiaza, o mai reincalzesc, dar stiti cum e cu ciorba reincalzita… nu mai are acelasi gust.

Si, cu toata nebunia asta maxima (apropo de nebunie, cineva care era la noi cand ne pregateam de plecarea in parc ne-a intrebat daca plecam in concediu!!!), ador diminetile noastre de weekend. Cand stiu ca sta si Th cu noi acasa, cand ne facem program impreuna, cand ne chinuim sa avem doua minute de liniste. Nu reusim, de cele mai multe ori, insa au un farmec aparte diminetile astea. Asa, pline de haos cum sunt ele. Oare o sa ne mai plictisim vreodata? ­čÖé

Etichete: , , , ,

Related Posts

by
Previous Post Next Post

Las─â un r─âspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0 shares

DESPRE MINE

Buna! Eu sunt Irina, mama la 40 de ani.

Buna! Eu sunt Irina, mama la 40 de ani.

La 5 zile dupa ce am implinit 40 de ani, am nascut-o pe Thea. Ea a fost cea care mi-a implinit viata. Despre implinire si drumul complicat spre fericire, te invit sa citesti aici.
Buna! Eu sunt Irina, mama la 40 de ani.
Shares