Am fost femeie, sunt mama

Octombrie, 2014

Stau in fund pe patul din salon si imi balangan picioarele. Parca asa acopar putin din tremurul lor. Mi-au inghetat. De ce nu mi-oi fi luat ciorapi? Pentru ca afara sunt 24 de grade, iar mie nu imi e frig de obicei. Acum sigur e de la emotii. Intotdeauna mi-a fost teama de necunoscut. Iar eu tocmai urmeaza sa trec prin prima mea anestezie generala. Fac punctie pentru fertilizare in vitro. Sunt departe de casa, iar de Th ma desparte un perete. Nu poate intra in salon. E ciudat ce mult te poate desparti doar un perete. Nu merge internetul, asa ca sunt cumva izolata in salonul asta in care mi-au inghetat picioarele. Doua femei asteapta si ele sa mearga la punctie. Amandoua sunt la a doua incercare, deci nimic nou pentru ele, asa ca isi pun toata energia in a ma asigura ca totul o sa fie bine. Cred ca mi se citeste teama pe fata. Nici nu are rost sa o ascund, de ce as face-o?

Vreau sa am un copil. Am pierdut deja doua sarcini si, iata, am ajuns sa fac fertilizare in vitro. Diagnosticul de infertilitate m-a ametit, m-a debusolat, m-a dezradacinat din ceea ce pentru mine era sigur pana acum: ca voi deveni mama. Mi-am pus pentru prima oara problema, abrupt, ca poate asta nu se va intampla niciodata. Hei, dar sunt aici plina de speranta. Mda, si de frica. Necunosctul asta… Macar daca m-ar lua o data, sa scap.

Sunt ultima. Vine un brancardier si ma ia cu un scaun cu rotile. Femeile din salon intind mainile spre mine si imi ureaza good luck! Imi bate inima atat de tare ca sunt sigura ca se vede prin halatul si asa transparent. Trec pe culoar pe langa Th, doar cateva secunde. O sa fie bine, imi spune! Oare?

Ma trezesc din anestezie. Au colectat 6 ovocite. Nici unul din acelea nu avea sa devina embrionul nostru norocos. Am facut un FIV si nu am reusit. Cand am primit hartia cu rezultatul negativ, am suferit mai mult ca atunci cand am pierdut sarcinile. Vreau sa am un copil! Vreau sa am un copil….

Sunt doar femeie.

Martie, 2018

Mamaaaaaa, la multi ani! Te iubesc! Ma strange in brate. Manutele alea mici ma topesc. Thea are trei ani. De trei ani ma face fericita. Petru nu stie ca e 8 martie, nu stie sa vorbeasca, stie insa sa imi zambeasca asa cum nimeni nu o face cand ma vede. Thea flutura niste zambile, imi zice ca sunt pentru mine, dar ca le tine ea, “Pentru ca, mami,… imi plac atat de mult zambilele….” Mami…

Am doi copii. Sunt mama. Nu am crezut ca mi se vor intampla doua miracole, dar cam atat de norocoasa am fost. Da, fertilizarea nu a avut succes, dar am facut apoi o operatie si Thea a venit la noi pe cale naturala. Exact ca o minune. A doua noastra minune, Petru, ne-a lasat masca. A vrut si el la noi. Atunci cand credeam ca cercul nostru magic se inchide la trei. Acum suntem patru. Am doi copii. “Credeai?”, m-a intrebat medicul. “Speram”, i-am raspuns.

Azi e ziua femeilor. Unele sunt si mame, iar altele se lupta sa devina. Le bate si lor inima tare cand pleaca spre punctie. Li se intind poate si lor maini de speranta. Sigur un barbat le spune ca va fi bine. Si pentru unele asa este, va fi bine. Doar ca au mai mult de luptat.

Imi scot palaria in fata celor care sunt femei si care vor mai mult: sa fie mame!

Etichete: , , , , , ,

Related Posts

by
Previous Post Next Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *