Sunt mama de doi!

In cea mai plina de viscol si vant dupa amiaza de martie pe care mi-a fost dat sa o traiesc pana acum, am luat copilul mare de o aripa, pe tatal lui de o mana si am decis sa mergem impreuna la o scurta plimbare. Aveam de luat un cadou, de facut cateva cumparaturi si nu va ascund ca imi doream putin timp cu Thea, noi la o cafea, ea la un suc de portocale. Pentru ca afara era urat rau si pentru ca am avut cu cine sa il las, am decis ca Petru sa ramana acasa. Pentru prima data in aproape 10 luni, am plecat fara el de acasa timp de mai mult de o ora. Cum a fost?

Cu un singur copil, care merge pe picioarele lui si cu care te poti intelege destul de bine, lucrurile sunt, in mod evident, mult mai simple. Dar tot am facut tur de forta, pentru ca timpul trece repede, iar noi ne doream sa fim acasa la urmatoarea masa a lui Petru. Asa ca am baut o cafea destul de pe repede inainte si am purces la cumparaturi. S-au prelungit mai mult decat ne planificasem initial, asa ca am ajuns acasa abia dupa trei ore. A fost asadar ceva relaxare, amestecata cu stresul de a termina la timp. Totul condimentat cu gandurile care imi zburau periodic catre Petru. Desi primisem asigurari ca, daca e ceva, voi fi chemata, tot ma gandeam daca e bine si nu cumva plange dupa mine, dupa Thea, cu care este obisnuit sa petreaca cea mai mare parte din timp. Cand am ajuns in final acasa, incepuse sa devina plangacios. Cand m-a vazut s-a agatat de mine si, in loc sa se bucure, m-a certat pe limba lui vreo cinci minute incontinuu, dupa care si-a pus capul pe umarul meu si a oftat multumit. Iar eu l-am tinut straaaans in brate de zici ca plecasem trei zile si trei nopti de acasa, nu trei ore.
Credeam ca o sa fie mai usor, pentru ca asta imi doream, o farama de libertate. Sa pot bea linistita o cafea, sa petrec un pic de timp doar cu Thea, sa respir putin. Si da, am avut parte de toate acestea si m-am bucurat de ele, insa, indubitabil, sunt mama de doi si cand unul lipseste de langa mine nu sunt completa.

Foto: www.nichitiu.com