De ce imi este dor

Pai…

Mi-e dor de un pahar cu vin rosu. Nu am mai baut nici un fel de alcool de 3 ani. Asa ca nu rare sunt momentele in care poftesc la un pahar de vin. Deocamdata alaptez, asa ca imi pun pofta in cui.

Mi-e dor sa am un pic de timp pentru mine, sa nu mai fiu intr-o continua alergare intre doua plansete, o alaptare, o joaca si ce mai e de facut prin casa. Si sunt destule!

Mi-e dor sa stau si sa nu fac nimic. Macar o jumatate de ora. Nici nu imi aduc aminte de cand nu am mai facut asta.

Mi-e dor sa pot sa am bagaj o geanta de umar. Pe care sa o arunc in masina si sa plec fara destinatie. Sa ma opresc in primul loc placut. Si atat.

Mi-e dor sa dorm. Sa ma strecor sub plapuma, sa pun capul pe perna si sa dorm. Pana dimineata.

Da, am doruri. E normal, cred. Stiu insa ca vinul rosu mai poate sa astepte. Ca timp pentru mine o sa am la un moment dat, ca statul degeaba poate plictisi. Ca, desi urasc sa fac bagaje, nu as pleca nicaieri fara copii, nu as putea sa ma bucur la fel. Nu acum. Simt ca nu as fi completa. Iar cu somnul… sigur vor veni vremuri mai bune, nu mi-am pierdut speranta.

Cu toate dorurile din lume, stiu ca dorul de ei e mai mare, asa ca nu vreau sa il incerc. Obosita, dar implinita. Asa ma simt acum. Pentru mine, in acest moment, puzzle-ul este complet. Si, ca un paradox teribil, nu as schimba asta pentru nimic in lume!